Etapa IVR: Configurare
Etapa denumită "Configurare IVR" se realizează automat de Accolades în momentul în care se definește un IVR nou. Etapa nu se poate șterge, nu se poate transforma în altă etapa și nu se pot adăuga etape în fața acesteia.
Un apel, atunci când intră în structura IVR, va ajunge în această etapa.
Accolades va procesa apelul dupa care îl va trimite mai departe în structura IVR, către etapa definită în folderul "Ok".
Variabile
În cadrul acestei etape se va defini denumirea variabilelor care se pot utiliza pe parcursul derulării apelului (maximum 10 variabile). Denumirea variabilelor poate conține doar litere mari, litere mici și cifre și este case-sensitive. Ulterior, pentru a fi utilizate, denumirile variabilelor se vor prefixa cu semnul dolar ($): $numeVariabilă.
Pe lângă variabilele definite de administrator, Accolades mai conține variabile globale (disponibile fără a se defini in prealabil):
- $_callerId
- conține numărul de telefon de la care a fost primit apelul, de către aplicația IVR;
- $_destinationNumber
- conține numărul de telefon format de apelant;
- $_callId
- conține ID-ul apelului în sistemul de telefonie și se poate utiliza pentru a identifica apelul în sisteme API Accolades diferiteș
- $_dateNow
- data curentă în formatul AAAALLZZ (ex: 29 ianuarie 2024 este formatată ca 20240129).
Opțiuni etapă
Modificare
Opțiunea permite modificarea parametrilor caracteristici acestui tip de etapa.
Foldere
Această opțiune permite ștergerea sau redenumirea folderelor existente în cadrul acestei etape. O descriere detaliată a acestei opțiuni este realizată în cadrul subcapitolului "Opțiuni comune" din cadrul acestui capitol.
Continuare
După finalizarea etapei apelul va avansa în structura IVR prin accesarea etapei din folderul "Continuare".